Istoric

Baroul Argeş - forma în care avocatura din judeţul Argeş a fost organizată ca profesie are la origine Legea nr.170/04.11.1864. Anterior acestei date existau unele reglementări disparate în diverse legiuiri (Ipsilanti, Caragea, Regulamentul Organic), care impuneau unele cerinţe celor ce desfăşurau activităţi de apărare sau de reprezentare a unor justiţiabili ; chiar unele obligaţii ale acestora faţă de clienţi sau de instanţe, dar nu exista o reglementare privitoare la organizarea corpului de avocaţi ca atare, cu reguli stricte privind intrarea în breasla avocaturii, a instruirii în perioada de stagiu a noilor veniţi, a răspunderii disciplinare a membrilor corpului faţă de conducerea instituită.

Începând cu anul 1985, odată cu constituirea baroului districtului Argeş, au fost înscrişi în corp atât absolvenţii unor facultăţi de drept româneşti sau străine, în mod obligatoriu cetăţeni români, dar şi unii practicanţi acceptaţi de o comisie la nivel ministerial.

Pe durata a peste 140 ani, graţie eforturilor depuse de consiliile de conducere a barourilor şi de masa avocaţilor care-l constituiau, s-a reuşit crearea unui corp de elită, cu contribuţie esenţială la crearea actului de justiţie şi o participare importantă la activitatea socială şi politică a judeţului Argeş şi nu de puţine ori la viaţa întregii societăţi româneşti.

Evoluţia rapidă a societăţii româneşti a impus modificarea şi completarea legii iniţiale, prin legea din 12.03.1907 asigurându-se respectarea unor cerinţe mai stricte la intrarea în corp şi o exigenţă sporită în îndeplinirea obligaţiilor profesionale, punându-se un accent deosebit pe pregătirea avocaţilor stagiari. Pe durata de activitate a acestei legi a sporit numărul avocaţilor cu pregătire ştiinţifică superioară, s-a redus numărul practicanţilor şi al apărătorilor astfel că în preajma primului război mondial numărul avocaţilor în baroul Argeş a crescut la peste 70. 

Odată cu crearea României Mari, o nouă lege, nr.610 21.02.1923, reorganizează corpul de avocaţi, permiţându-se accesul femeii în barou şi se creează Uniunea Naţională a Avocaţilor din România. În baroul Argeş în septembrie 1940 se înscrie ca avocat prima femeie, numărul avocaţilor sporeşte şi se constată o specializare pe ramuri de drept între avocaţi. Se trece la crearea unei Case Centrale de Asigurări a Avocaţilor, rezolvându-se una dintre cele mai presante probleme care preocupau pe avocaţi, peste casele de ajutor reciproc ce-şi desfăşurau activităţile în fiecare barou. 

Conducerea baroului Argeş în intervalul dintre cele două războaie mondiale, a reuşit să creeze condiţii cât mai favorabile dezvoltării profesiei la un nivel înalt de pregătire ştiinţifică; asigurând prin înfruntarea sindicatului actelor de notariat posibilităţi materiale avocaţilor începători, ori cu clientelă redusă, precum şi fonduri pentru înfiinţarea unei biblioteci sau pentru procurarea de materiale de care se serveau avocaţii la instanţe. 

În această perioadă întâlnim avocaţi cu pregătire deosebită şi faimă recunoscută, unii dintre aceştia fiind aleşi primari, prefecţi, deputaţi şi chiar miniştri. 

Instaurarea regimului comunist în România, regim care urmărea lichidarea clasei politice şi a intelectualităţii ţării prin legea nr. 9/17.01.1948 desfiinţează barourile de avocaţi, înfiinţând în locul baroului Argeş, Colegiul de Avocaţi al judeţului Argeş, ocazie cu care sunt excluşi din corp 48 de avocaţi şi admişi 36. Prin organizarea justiţiei în raport de noua organizare administrativă a ţării începută în 1950, în august 1952 Colegiul Piteşti devine Colegiul regiunii Piteşti prin înglobarea avocaţilor din judeţele Muscel, Vâlcea şi Olt, care se desfiinţează. Epurarea produsă prin legea 3/1948 pe criterii preponderent politice nu a slăbit represiunea dezlănţuită împotriva noilor membri ai colegiului, până când teama, parte a complexului terorii impusă de noul regim politic, a dezbrăcat profesia de caracterul său independent şi liber, transformând-o într-o anexă a unei justiţii aservite luptei de clasă. În această perioadă, întreaga activitate avocaţială, sub stricta tutelă a ministrului de justiţie, s-a concentrat pe adâncirea pregătirii profesionale impunându-se decuplarea avocatului de client şi introducerea muncii în colectiv pentru transformarea avocatului în activist pe tărâm obştesc. 

Reîntoarcerea la vechile denumiri administrative prin crearea în feb. 1968 a judeţelor reimpune desprinderea din Colegiul Regional Argeş a avocaţilor care activau pe teritoriul judeţelor Olt şi Vâlcea reînfiinţate şi din nou la scăderea numărului de avocaţi (70). În intervalul care a urmat până în decembrie 1989 în Colegiul Judeţean Argeş a continuat munca de pregătire profesională şi politică a avocatului întărindu-se spiritul de colegialitate între aceştia. 

Prin legea 90/22.02.1990 avocatura este reaşezată pe piedestalul său firesc, ea redevenind profesie liberă, avocatul supunându-se numai legii şi conştiinţei sale; se revine la vechile titulaturi de barou şi decan, deşi se mai menţine forma de exercitare a profesiei în colectiv, până în 1945 când se reorganizează şi modul de exercitare al profesiei în cabinete individuale şi se adoptă un nou statut al profesiei. 

Înlăturarea tutelei Ministerului Justiţiei, crearea Uniunii Avocaţilor din România, descătuşează profesia, apar primele legături cu avocaţii din alte ţări, baroul Argeş înfrăţindu-se cu Ordinul avocaţilor din Versailles în mod oficial la 19 aprilie 2003. 

După anul 1994, numărul avocaţilor creşte vertiginos, ajungând în 2004 la 224, situaţie care a impus atât reorganizarea organului central transformat în Uniunea Naţională a Barourilor din România cât şi transmiterea unor sarcini de la Uniune, la fiecare barou, atât în legătură cu organizarea examenului de definitivare cât şi în special cu cel de admitere în barou, sarcini de care Baroul Argeş s-a achitat cu seriozitate şi demnitate. 


7 septembrie 2005 Av. Titică Predescu